Râmnicu Sărat

Asfaltări pe bandă rulantă | „Modernizarea orașului continuă!”

Anul 2023 a adus lucrări de asfaltare pe numeroase străzi din municipiul Râmnicu Sărat, astfel încât ceea ce unii numeau ironic „marea asfaltare” a devenit o realitate în mai puțin de șase luni.

Începând din primăvară, utilajele de asfaltare au ieșit la lucru, iar primele rezultate aveau să apară curând: în loc de praf și pietriș, asfalt negru, așa cum ar trebui să existe în orice oraș civilizat.

Curând, străzile Cărămidari, Costieni, Lt. Sava Roșescu, Oltului, Ialomiței, Mihail Sadoveanu și alte câteva aveau să se transforme în șantiere, însă disconfortul îndurat de localnici avea să merite.

De curând, reprezentanții Municipiului Râmnicu Sărat au anunțat noi lucrări de asfaltare. La finalul lunii trecute, râmnicenii au putut afla că:

Primul tronson al străzii Ștefan cel Mare, din zona Școlii Gimnaziale Constantin Brâncoveanu, a fost astăzi asfaltat, iar până la finalul zilei și cel de-al doilea tronson va primi primul strat. Modernizarea orașului continuă!” – Municipiul Râmnicu Sărat

A urmat și cel de-al doilea tronson, după care pe Facebook au apărut imagini cu srada Mihail Sadoveanu, asfaltată în cadrul proiectului de mobilitate urbană derulat de Municipiul Râmnicu Sărat.

Potivit edililor, în perioada următoare vor fi realizate alte investiții adiacente în cartierul Extindere Slam Râmnic.

Între timp au continuat și lucrările la depoul dedicat transportului urban, proiect ce urmează a se finaliza anul acesta.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button